Cascadorii râsului, varianta CJA! ADI Deșeuri a avut doi președinți în același timp

by Cosmin Mihuta
Amatorismul e cuvântul de ordine când vine vorba de Consiliul Județean Arad. Angajați ai instituției vorbesc despre faptul că la nivelul CJA e un haos total, o lipsă totală de viziune, că totul funcționează după ureche. Aceste informații sunt confirmate și de scandalul de la ADI Deșeuri, unde ilegalitățile par a fi fără sfârșit. Ultima dintre ele a fost dezvăluită de directorul executiv Adrian Țolea, pe care liberalii lui Falcă (colegii lui, cum ar veni) nu știu cum să-l dea jos de la conducerea ADI Deșeuri. Numai că, cu cât se întinde mai mult acest scandal, aflăm lucruri din ce în ce mai grave.
De exemplu, faptul că timp de mai bine de o lună, ADI Deșeuri a avut doi președinți! Cum e posibil, numai cei din CJA pot să explice. Cert e că situația respectivă a fost transmisă de către directorul executiv Adrian Țolea Consiliului Director și Adunării Generale a Acționarilor ADI Deșeuri. Iar această adresă e însoțită și de documente, din care reiese faptul că în 2016, am avut de a face cu o situație de domeniul fantasticului: Cionca era președinte, dar în același timp și administratorul județului, Gheorghe Stoian ocupa aceeași funcție.
Iată adresa directorului Țolea:
„Către membrii Consiliului Director,
Spre știință membrii AGA,
În data de 10.10.2016, în cadrul ședinței AGA a Asociației, domnul Iustin Cionca este ales Președinte al ADI SIGD Arad prin Hotărârea AGA nr.59/10.10.2016. Ulterior, încep demersurile de transmitere a actelor către Judecătoria Arad, având încheierea în data de 09.11.2016 și comunicarea înregistrată la sediul Asociației în 22.11.2016. În data de 28.10.2016, respectiv 28.11.2016, domnul Gheorghe Stoian semnează actele adiționale la contractul de muncă în calitate de Președinte al Asociației, așa cum se vede în documentele atașate.
Vă solicit clarificarea situației celor 2 Președinți ai Asociației din perioada octombrie – noiembrie 2016“.
Mai jos, actele semnate de președintele Stoian, în perioada în care tot președinte era și Cionca ! Noapte minții, din nou, la CJA.
Facebook Comments