Pompierii militari arădeni au fost solicitați de urgență, miercuri, să intervină la un incendiu izbucnit la o casă particulară din municipiul Arad, situată pe strada Sever Bocu.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.
În momentul sosirii echipajelor, focul se manifesta generalizat, cuprinzând întreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și acționează pentru lichidarea completă a flăcărilor.
Trei persoane – un adult și doi minori – s-au intoxicat cu fum. Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de echipele specializate.
Casă mistuită de flăcări, pe strada Sever Bocu. Trei persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital
Facebook Comments