Carne provenită de la vaci bolnave, vândută în mai multe țări din Uniunea Europeană

by Andreea Radu

Carnea de la un abator din Polonia, aflată în centrul unui scandal despre sacrificarea vacilor bolnave, a fost vândut altor nouă țări din UE, anunță Euronews.com.
Filmările secrete realizate de către televiziunea TVN au arătat animalele bolnave ucise într-un abator situat la 112 km est de Varșovia. Carnea de la abator a fost trimisă în Estonia, Finlanda, Franța, Ungaria, Lituania, Portugalia, România, Spania și Suedia.
„Prioritatea este de a urmări și retrage de pe piață toate produsele originare din acest abator”, a declarat Vytenis Andriukaitis, comisarul UE responsabil pentru siguranța alimentelor.



„Fac apel la statele membre afectate să ia măsuri rapide. În același timp, solicit autorităților poloneze să finalizeze de urgență investigațiile lor, luând toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației UE, inclusiv sancțiuni eficiente, rapide și cu efect de descurajare împotriva autorilor unui astfel de comportament criminal, care ar putea reprezenta un risc pentru sănătatea publică și ar descrie un tratament inacceptabil al animalelor „, a mai spus Vytenis Andriukaitis.
Autoritățile au reacționat la acest scandal impunând controale în abatoare din Polonia.

Facebook Comments