CARMEN BRUMA A FOST LA UN PAS SA PLANGA, LA O CAMPANIE IMPOTRIVA CANCERULUI LA SAN

by Andreea Radu

Adeptă a unui stil de viață sănătos, îndrăgita prezentatoare TV s-a alăturat campaniei de prevenție a cancerului la sân. Cu această ocazie, vedeta a îndemnat reprezentantele sexului frumos să își autoexamineze bustul periodic sau să solicite medicului acest control, pentru a depista la timp eventualele probleme de sănătate.
Carmen Brumă a precizat că a avut și un motiv personal pentru a sprijini această campanie, care, speră ea, să le schimbe obiceiurile femeilor. La un moment dat, ea a făcut o mărturisire, care a emoționat-o destul de mult, fiind la un pas de a plânge. Cu vocea tremurândă, vedeta a adus în discuție un subiect destul de sensibil pentru ea, dar, în același timp este un semnal de alarmă. “Am o prietenă foarte bună, care se luptă de foarte mulți ani cu această maladie, am văzut toate etapele prin care a trecut ea, îmi cer scuze că devin un pic emotivă când vorbesc despre asta, dar credeți-mă că este o boală cumplită, brutală și extrem de parșivă. Cred că un stil de viață cât mai sănătos și o autoexaminare perioadică a sânilor, îți poate mări șansele la viață. Apropo, în cazul prietenei mele, soțul ei a depistat acest cancer. Prietena mea e sub tratament și  este cea mai puternică persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Sunt convinsă că puterea asta a ei va conta foarte mult în vindecarea ei finală”, a declarat, pentru Libertatea, Carmen Brumă.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/carmen-bruma-emotionata-cancer-prietena-556235.html#ixzz3ptGGllnr

Facebook Comments