Care sunt cele mai mari salarii din România şi cine le câştigă

by Andreea Radu

S-a aflat care sunt cele mai mari salarii din România şi în ce domenii lucrează cei care le câştigă. Cele mai mari salarii din România depăşesc 20.000 de euro net pe lună şi sunt în industrii precum intermedieri financiare şi asigurări, comerţ şi IT&C.
Mai exact, cele mai mari salarii din economia locală sunt cuprinse între 111.150 şi 117.000 de lei net pe lună, adică între circa 22.600 şi 23.780 de euro, şi sunt plătite de industria de intermedieri financiare de asigurări, de IT&C şi de comerţ, scrie antena3.ro.
Top zece cele mai mari salarii din economia locală este condus de angajaţi din sectoa­re precum intermedieri finan­ciare şi asigurări, comerţ şi informaţii şi comunicaţii, arată datele de la Inspecţia Muncii.
Astfel, cele mai mari salarii din economia locală sunt cuprinse între 190.000 şi 200.000 de lei brut, adică 111.150 şi 117.000 net pe lună, ceea ce înseamnă între circa 22.600 şi 23.780 de euro. În această categorie sunt trei contracte de muncă care fac parte din industria de intermedieri financiare de asigurări, de informaţii şi comunicaţii, precum şi de comerţ.
Per total, salariul mediu net în intermedieri financiare şi asigurări era de 8.400 de lei net în luna decembrie a anului trecut, ultima luna pentru care există date la Institutul Naţional de Statistică (INS).
În informaţii şi comunicaţii sunt printre cele mai mari salarii medii nete din economia locală, de peste 9.100 de lei în decembrie 2022, iar în comerţul cu ridicata şi amănuntul salariul mediu net la nivel de industrie a fost de puţin peste 3.900 de lei.
Pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari salarii din România sunt cele cuprinse între 105.300 şi 111.150 de lei net pe lună, adică circa 21.400 şi 22.500 de euro net pe lună.Aici intră şase contracte de muncă şi sunt plătite de angajatori din industria de transport şi depozitare, de cei din comerţ, de cei din activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, iar unul este plătit de o companie din industria prelucrătoare.
Clasamentul este completat de un salariu lunar net din categoria 170.000 – 180.000 de lei brut pe lună, adică între 99.450 şi 105.300 de lei net pe lună, adică peste 20.200 de euro net pe lună. În această categorie se încadrează un singur contract de muncă şi este plătit de o companie care activează în comerţ cu ridicata şi amănuntul.
La polul opus, România are mai mult de 1,7 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie, aproape o treime din totalul contractelor de muncă cu normă întreagă, după cum arată datele de la Inspecţia Muncii.
Mai mult, comerţul şi industria prelucrătoare conduc topul industriilor cu cele mai multe contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie.

Facebook Comments