Cardoso, despre venirea la UTA : “Când o echipă cu o astfel de istorie m-a vrut, nu a mai contat nimic!”

by Sorin Haut

UTA a dat lovitura chiar pe final de mercato şi prin aducerea lui Dumitru Cardoso îşi depune serios candidatura pentru calificarea în play-off, deşi e abia pe locul 9 după 21 de etape scurse din actualul sezon al Ligii 1, cu 27 de puncte, la cinci lungimi distanţă de poziţia a şasea, ultima care asigură accederea în faza superioară a campionatului. „Sunt foarte bucuros că am ajuns aici, după un an greu pentru mine. Fotbalul nu mi-a dat mult. A fost o experiență frumoasă în Coreea de Sud, dar nu m-am simțit fotbalist. Acum, când o echipă cu o istorie atât de mare m-a vrut, normal că m-am bucurat. E momentul să demonstrez nivelul pe care l-am avut și înainte. Am avut și alte oferte din străinătate, pe bani mai mulți. Dar când te dorește un club ca UTA, nu mai contează. În Liga 1 m-am simțit cel mai bun, e 100% asta. Cunosc cultura română, mi-e ușor să mă integrez. Avem suporteri superbi, abia aştept să marchez şi pentru UTA. În banda stângă mă simt cel mai bine, dar mă adaptez la orice post din atac. Important e să muncim în fiecare zi, să punem în practică ce doreşte antrenorul. Am acceptat oferta pentru că ştiu că e un club ambiţios şi da, trebuie să ajungem la play-off!”, a spus Cardoso, în momentul prezentării oficiale la UTA. Alături de el, la prezentarea oficială din această seară au stat antrenorul Laszlo Balint şi impresarul Bogdan Apostu. Fost atacant al lui Napoli la 18 ani, pe vremea când era junior (a jucat un an pentru partenopei, apoi a fost împrumutat timp de şase ani), va începe pregătirea la Arad începând de mâine şi va fi cu siguranţă o armă în plus pentru UTA, în lupta ei pentru play-off. Cotat la 450 de mii de euro de transfermarkt, Cardoso a semnat cu „Bătrâna Doamnă” doar pe jumătate de an, probabil cu posibilitate de prelungire.

Laszlo Balint: „Sunt convins că va aduce un plus de eficienţă în jocul nostru”

“Un jucător ce nu mai are nevoie de nicio prezentare în România, cred eu că e important atât pentru UTA cât şi pentru fotbalul românesc. A jucat şi la Napoli, în Serie A, are peste 100 de meciuri în Serie B, dar a activat şi în Championship, la Nottingham. Gyuszi şi l-a dorit foarte mult şi iată că am reuşit să îl avem astăzi, la UTA”, a spus Apostu despre Cardoso, completat de antrenorul Laszlo Balint, foarte mulţumit de transferul fostului jucător de la Gaz Metan, pe care spune că şi l-a dorit încă de anul trecut: “Mă bucur tare mult că îl avem pe “Dumi” alături de noi, un jucător pe care l-am dorit foarte mult. Nu a fost deloc uşor să îl atragem, pentru că din punct de vedere financiar a avut alte oferte mai bune. Negocierile s-au întins pe o perioadă mai lungă, din decembrie, astfel că a pierdut cantonamentul alături de UTA, dar important e că îl avem la ciclul de pregătire al primului meci oficial al anului, cu Gaz Metan. Cred că se va adapta repede, are avantajul că ştie foarte bine campionatul şi sunt convins că va aduce un plus de eficienţă în jocul nostru atunci când fizic va fi pregătit 100%. Acest transfer poate fi un punct de plecare pentru club, în perspectivă. Avem o concurenţă foarte bună şi am reuşit să ne întărim la nivel ofensiv, aşa cum ne-am dorit.” (foto: UTA Arad, facebook)

 

 

Facebook Comments