Capturi frumoase la Cupa AJF Arad la pescuit sportiv

by Florian Popa

Găzduită de Pescăria Tea și organizată cu sprijinul AJF Arad, competiția rezervată pescarilor din rândul arbitrilor, observatorilor și reprezentanților mass-media din acest an a însemnat încă un succes, din toate punctele de vedere.

Unsprezece pescari, de fapt zece și o pescăriță și-au etalat măiestria în mânuirea lansetelor la iazul situat în spatele Mănăstirii Gai. Capturile nu s-au lăsat mult timp așteptate, dar numai o parte dintre participanți s-au bucurat de juvelnice care au necesitat prezența în apă.

Clasamentul final a înregistrat următoriul podium: Alexandru Lovas, cu un total de 6,57 kg, urmat de Bogdan Cioara, cu 3,9 kg care a avut și cea mai mare captură, un crap de 3,1 kg și Andreea Șușcă, cu 0,5 kg de caras. Au mai participat Leontin Buda, Iosif Lovas, Viorel Muscă, Daniel Berar, Radu Nica, Nicolae Iacob, Laurențiu Olariu și Bogdan Pește.

Repriza a treia, condimentată cu un gulaș de senzație, a fost îndelung apreciată de participanți. Festivitatea de premiere a fost efectuată de Răzvan Cadar, președintele AJF Arad, care ne-a asigurat că aceste concursuri de relaxare și bună dispoziție vor continua.

Sponsorii de la această ediție a turneului forului fotbalistic din județul nostru au fost Adrian Petrișor (Fir Întins), Marius Bodea (HB Feeder), Cristian Herman (Arrow International) și Bela Szepesi (Articole de pescuit). Toți participanții au primit premii și diplome, motiv pentru care, ideea de fair-play a stat, cu adevărat, la baza desfășurării întrecerii.

Facebook Comments