CAPODOPERE SIMFONICE, SEMNATE HANDEL, ENESCU SI RAVEL, LA TOAMNA MUZICALA ARADEANA

by webeditor

Marile succese orchestrale ale lui Georg Friedrich Händel, Suitele Muzica apelor şi  Focuri de artificii, ocupă şi astăzi la o distanţă de mai bine de 250 de ani de la apariţia lor, un loc important în repertoriul modern. Acoperind nevoia de ambiental, Händel creează în prima jumătate a secolului al XVIII-lea două ópusuri de mare forţă şi relevanţă, care să susţină nevoia de ceremonial  a suveranilor momentului. Abordate selectiv, celebrele partituri preclasice iniţiază cel de al treilea concert al Festivalul Toamna Muzicală Arădeană, organizat în seara de 29 octombrie 2015, la ora 19.00, la Cercul Militar de pe B-dul Decebal nr.19 şi susţinut de orchestra simfonică dirijată de Cristian Neagu.

„Construit ca un adevărat conflict stilistic, concertul de joi seara propune un parcurs extrem de generos, prin epoci diferite ale creației muzicale universale. Händel, Enescu și Ravel, de la Muzica apelor, la Suita I pentru orchestră și Ma Mére l’Oye se constituie într-un întreg concertistic de forță, cu subtile accente de delicatețe, ce, cu siguranță, va răscoli și va stârni nostalgii, deopotrivă” a declarat Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.

Alcătuit exclusiv din capodopere simfonice, programul continuă după pauză cu celebrul Preludiu la unison din Suita I pentru orchestră de George Enescu, unicul exemplu de monodie din literatura simfonică universală şi suita simfonică Ma Mére l’Oye de Maurice Ravel, una dintre rarele partituri orchestrale dedicate tematicii pentru copii, inspirată de lumea  mirifică a basmelor lui Charles Perrault.

Facebook Comments