CAPITALA ROMÂNIEI, PE LOCUL 172 ÎN TOPUL CELOR MAI SCUMPE ORAȘE PENTRU EXPAȚI

by Dana B.

Capitala României a urcat, în 2016, pe locul 172, de pe locul 178 în 2015, în topul celor mai scumpe orașe pentru expați, potrivit unui studiu anual publicat miercuri de firma de consultanță Mercer.

Potrivit studiului Cost of Living 2016, realizat de Mercer, Hong Kong, Luanda, capitala Angolei, (2), Zurich (3), Singapore (4) și Tokyo (5), domină topul celor mai scumpe orașe pentru expați. Urmează Kinshasa, Congo, Shanghai (7), Geneva (8), N’Djamena, Ciad, (9), și Beijing (10). La polul opus, cele mai ieftine orașe pentru expați sunt Bișkek, capitala Kirghiztanului (207), Cape Town, Africa de Sud, (208) și Windhoek, capitala Namibiei (209).

Studiul ia drept bază de comparație New Yorkul și măsoară evoluțiile monedelor în raport cu dolarul american, care s-a apreciat semnificativ în ultimul an.

„În pofida unor majorări semnificative de prețuri în regiune, mai multe monede din Europa s-au depreciat în raport cu dolarul american ceea ce a făcut ca unele orașe să scadă foarte mult în clasament”, a explicat analistul Mercer, Nathalie Constantin-Métral.

Una dintre cele mai spectaculoase scăderi a fost înregistrată de Moscova, care a căzut de pe locul 17 pe locul 67 în topul celor mai scumpe orașe pentru expați, din cauza deprecierii rublei. În schimb, unele orașe din Europa Centrală și de Est au urcat în clasament, printre care Bucureștiul de pe locul 178 până la locul 172, Kiev care a urcat opt poziții, până pe locul 176, și Tirana, care a urcat 12 poziții până pe locul 186.

Studiul acoperă 209 orașe de pe cinci continente și măsoară, comparativ, costurile a peste 200 de produse și servicii în fiecare dintre aceste orașe. Acestea includ și costuri aferente transportului, spațiului locativ, alimentelor, hainelor, aparaturii casnice și serviciilor de divertisment.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments