Când va fi returnată taxa auto. Anunțul ministrului Finanțelor Publice

by Andreea Radu

Banii privind taxa auto vor fi rambursaţi cel târziu până în luna iunie a acestui an, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

 „Cu sau fără somaţia Comisiei Europene, noi am prevăzut, în Ordonanţa 114 dacă nu mă înşel, un termen până în iunie anul acesta să fie banii rambursaţi. De ce am pus iunie? Ca să fie un termen mai larg. Cel târziu până în iunie am pus noi legal, dar să nu înţeleagă cei care ne urmăresc că dăm banii tocmai în iunie. Nu. Cum se aprobă bugetul imediat începem să rambursăm tot ce s-a depus de către cei în speţă. Sper ca domnul preşedinte să nu de înapoi bugetul pentru că ia multe astfel de probleme şi pe zona de alocaţie şi pe zona de taxa auto şi pe alte cheltuieli”, a spus duminică seara Eugen Teodorovici.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană.


Ea a suferit numeroase modificări până în 2012 când taxa a fost suspendată până la finalul aceluiaşi an, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments