Când apare în streaming „Oppenheimer”, marele câștigător al Premiilor Oscar din 2024

by Andreea Radu

„Oppenheimer”, marele câștigător al galei din 2024 a Premiilor Oscar, urmează să apară în sfârșit în streaming luna aceasta, filmul lui Christopher Nolam rămânând practic singurul lungmetraj major din 2023 care încă nu este disponibil pe una din marile platforme de streaming.
Oppenheimer a plecat acasă cu nu mai puțin de 7 Premii Oscar duminică, inclusiv cel pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor într-un rol principal, o confirmare fără echivoc a statului său de mare favorit la gala de anul acesta.
Mai exact, filmul lui Christopher Nolan urmează să aibă premiera pe SkyShowtime în data de 21 martie. Oppenheimer va intra în streaming pe această platformă întrucât este produs de studioul Universal Pictures, care alături de un alt gigant de la Hollywood, Paramount Pictures, au pus bazele SkyShowtime ca parte a unui parteneriat exclusiv pentru piața din Europa.
Motivul pentru care Oppenheimer va intra atât de târziu în streaming comparativ cu alte filme majore lansate anul trecut se datorează faptului că regizorul Christopher Nolan, la fel ca alți regizori importanți de la Hollywood, nu este un fan al platformelor de streaming, considerând că lungmetrajele sale pot fi apreciate la justa lor valoare doar pe marele ecran din cinematografe.
Studioul Universal i-a promis lui Nolan o „perioadă de grație” de cel puțin 100 de zile în care Oppenheimer să fie difuzat exclusiv în cinematografe înainte de a fi lansat și în streaming.

Facebook Comments