Campionii mondiali la robotică din Arad, fără burse din partea statului român. Au primit doar o scrisoare de felicitare

by Florian Popa

Campionii mondiali la robotică din Arad nu primesc nicio bursă din partea statului român, chiar dacă în mod normal acest titlu le-ar fi adus 2 burse de merit. Elevii au primit câte o scrisoare de felicitare din partea preşedintelui, însă sunt dezamăgiţi că nu au primit şi banii cuveniţi.
Elevii din Arad ar fi meritat două burse de merit. O dată după ce au câștigat competiția de pe locul 2, când s-au calificat pentru competiția mondială și o dată după ce au câștigat în Statele Unite ale Americii la Houston titlul de campioni mondiali, scrie antena3.ro.
Performanța lor a fost recunoscută inclusiv de președintele Klaus Iohannis, care l-a trimis fiecăruia dintre membrii echipei câte o scrisoare în care li se recunoștea performanța și li se mulțumea pentru imaginea adusă României. Însă bursele se pare că nu au mai apărut.
Mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoşan, a declarat, că birocraţia românească i-a privat pe elevi de bursele pe care le meritau.
„Echipa Delta Force a obţinut la Campionatul naţional locul 2, premiul Inspire şi astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 naţional ne-ar fi asigurat şi o bursă de performanţă, dar, din păcate tot Ministerul Educaţiei a trecut competiţia la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu ştim de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri.
Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010 prin care se acordă burse de merit olimpic internaţional elevilor care au obţinut distincţii, respectiv locurile 1, 2, 3 şi menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale, indiferent de disciplina de învăţământ la care acestea au fost organizate, cu condiţia ca aceste competiţii să fie pe lista publicată de Ministerul Educaţiei.
Iar în ordinul numărul 3.066, pe liste se află şi concursul de robotică şcolară First Tech Challenge România. Bursa, aşa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câştigării titlului. Nici despre această bursă nu ştim nimic, deşi Liceul Naţional de Informatică a depus la Inspectoratul Şcolar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei”, spune Corina Botoşan, citată de Rador.
Elevii spun că și-ar fi dorit să primească această bursă pentru că au muncit foarte mult ca să ajungă la această performanță, însă recunosc că ceea ce au făcut au făcut pentru ei.

Facebook Comments