Campioana UTA U17 este favorită să obțină și Supercupa, la Arad, în fața lui FC Argeș!

Campioana UTA U17 este favorită să obțină și Supercupa, la Arad, în fața lui FC Argeș!
Câștigătoare a campionatului Ligii Elitelor U17, echipa antrenată de Sandu Gaica, Adrian Ungur și Radu Mărginean înfruntă deținătoarea surprinzătoare a Cupei, FC Argeș. Vineri, 30 mai, începând cu ora 14, este programată partida ce va decide câștigătoarea Supercupei, iar intrarea pe Arena Francisc Neuman este liberă, tocmai pentru ca puștii academiei arădene să beneficieze de tot aportul cât mai multor suporteri arădeni. În cadrul unei inedite conferințe de presă, „principalul” UTA-ei U17, Sandu Gaica s-a declarat onorat că echipa sa poate aduce o nouă supercupă în vitrina Academiei UTA după nouă ani. „De când a început Liga Elitelor, din 2015, cred că an de an am fost printre primele patru din țară în Cupa României sau campionat. Într-adevăr, un trofeu este un trofeu, dar tot timpul am fost acolo. Sunt echipe sau probabil academii la fel de importante ca și noi, poate mai importante, care nu au ajuns în primele patru. Am câștigat singura Supercupă disputată până acum, prin generația 1997-1998, în 2016, împotriva celor de la Viitorul și acum vrem să repetăm acea performanță. Este un trofeu pe care vrem să-l câștigăm!”, a spus fostul fundaș din anii ’80-’90 al Bătrânei Doamne. Gaica a mai ținut să precizeze faptul că titlul câștigat de UTA U17 în fața unor academii ca FCSB, Rapid, Farul sau Universitatea Craiova nu este deloc întâmplător. „În urmă cu doi ani, cu această grupă de 2008 am fost pe locul 4 în țară, la Under 15. Anul trecut am fost pe locul 4 în play-offul seriei, dar primordial a fost să ajutăm echipa Under 17, care se lupta pentru titlu și atunci 5-6 jucători s-au dus mereu la echipa mai mare. Același lucru pe care anul ăsta l-am făcut noi cu grupa de 2009, de la care tot timpul am luat 2-3 jucători, dacă nu mai mulți”, a adăugat antrenorul UTA-ei U17.