Baschetul românesc va fi reprezentat în sezonul 2025-2026 de mai multe echipe de club în competițiile europene organizate de Federația Internaționalǎ de Baschet. CSM CSU Oradea va participa în turul de calificare al Basketball Champions League, competiție organizată între 19 și 23 septembrie, în Bulgaria. În cazul în care nu reușește accederea în grupele BCL, echipa orădeană va continua în FIBA Europe Cup, fiind repartizată în Grupa C a sezonului regulat. CSM Corona Brașov va juca în preliminariile FIBA Europe Cup, urmând să întâlnească formația BC Dnipro din Ucraina. În cazul unei calificări, Corona Brașov va evolua tot în Grupa C, unde ar putea avea parte de un duel românesc cu CSM CSU Oradea.
CSM Oradea, CS Vâlcea și Corona Brașov atacă întrecerile europene
CS Vâlcea 1924 este deja calificată în Grupa G a sezonului regulat din FIBA Europe Cup, urmând să își înceapă direct parcursul european în faza grupelor. Campioana U-Banca Transilvania a renunțat la EuroCup, unde a participat cu succes câteva sezoane la rând și face pasul spre o nouă întrecere de top, fiind invitată să participe în viitorul sezon al ABA League. ABA League sau Liga Adriatică este o competiție care unește cele mai importante echipe din baschetul ex-iugoslav, având o tradiție de peste două decenii.
Campioana U BT Cluj face pasul spre Liga ABA! Pe Someș va veni Partizan
U-Banca Transilvania își cunoaște și adversarele din grupă, urmând să dea peste galonata Partizan Belgrad, formația antrenată de către marele Željko Obradović, participantă în Euroligă. Partizan a și câștigat trofeul Euroligii, fiind de 22 campioană a Serbiei, cucerind de 8 ori Liga Adriatică, cel mai recent chiar în stagiunea trecută. În grupă, clujenii vor mai da peste un nume din Euroligă, BC Dubai, grupare care dispune de un buget semnificativ, transferând o serie de baschetbaliști europeni și străini de mare valoare. Echipele din grupă: U-BT Cluj-Napoca, Partizan Blegrad (Serbia), BC Dubai (Emiratele Arabe Unite), Igokea Aleksandrovac (Bosnia și Herțegovina), FMP Belgrad (Serbia), KK Borac Čačak (Serbia) KK Studenski centar (Muntenegru), KK Krka (Slovenia) și KK Split (Croația).
Campioana de sub coșul fetelor, Sepsi SIC, forțează pătrunderea în Euroligă
În competițiile feminine, campioana Sepsi SIC Sfântu Gheorghe va evolua în turul de calificare pentru EuroLeague Women. Adversara echipei din Sfântu Gheorghe este puternica formație Galatasaray (Turcia), iar meciurile sunt programate în 17 și 24 septembrie. În cazul în care nu obține calificarea în Euroligă, Sepsi va continua parcursul în EuroCup, unde va evolua în Grupa D împotriva echipelor Kangoeroes Basket Mechelen (Belgia), GEAS Basket (Italia) și învingătoarea duelului dintre KSC Szekszárd și DSK Brandys.
Rivalele clasice din Târgoviște și Arad sunt în căutarea trofeelor de altădată
Vicecampioana națională și finalista Cupei, CSM Târgoviște, învinsă de fiecare dată în finalele celor două întreceri interne, nu și-a anunțat participarea în vreo competiție organizată de FIBA. De asemenea, fără o sală conformă, nici medaliata cu bronz FCC UAV Arad nu poate scoate deocamdată capul în Europa. Ambițiile Aradului sunt mai degrabă legate de un trofeu național, de care o desparte deja mai bine de un deceniu: 11 ani fără Cupă și 12 fără titlu! Cam tot de atunci datează și ultimele performanțe în afara țării: în 2013, anul triplei istorice și 2015, galben-albastrele cucereau Liga Europei Centrale, o competiție regională de un nivel mai slab. Totuși, Aradul revenea în 2022 în EuroCup, dar era o prezență meteorică, după foarte mulți ani de absență. De atunci, nu s-a mai înscris în cupele europene.
Jumătate de milion de euro și premisele unui trofeu așteptat de peste un deceniu
Totuși, față de anul trecut, Primăria Arad a aprobat la timp 500 de mii de euro pentru echipa de baschet, prin programul de finanțări nerambursabile a CMCA, care alături de cei 300.000 de lei veniți tot în acest an de la Consiliul Județean, plus susținerea Universității Aurel Vlaicu și a FCC Environment România, dar și a altor sponsori, s-ar putea să asigure un buget ceva mai consistent și poate ambiții și mai mari în sezonul ce va începe în toamnă.
UPDATE: La feminin vor mai juca în Europa Rapid și Universitatea Cluj!
Federația Română de Baschet a omis să amintească, pe site-ul oficial și prezența altor două echipe feminine românești în cupele europene, dar a revenit ulterior. Este vorba despre Rapid București, învinsa Aradului în finala mică a sezonului trecut, ocupantă a locului patru și Universitatea Cluj, locul șase în stagiunea 2024/2025! Astfel, conform tragerii la sorţi de la Munchen, Rapid a fost repartizată direct în faza grupelor şi va juca cu Movistar Estudiantes, Piestanske Cajky, UFAB49, în grupa I. În preliminarii va intra Universitatea Cluj, care a fost cap de serie la tragerea la sorţi şi se va duela cu echipa sârbă UZKK Student Nis.