Campioana României, succes preţios în Liga Campionilor

by Sorin Haut

CFR Cluj a învins formaţia israeliană Maccabi Tel Aviv cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Campioana României a făcut un joc bun şi a obţinut o victorie preţioasă, prin golul marcat de Billel Omrani (22). Manşa secundă va avea loc pe 30 iulie, la Netanya.

Dacă trece de Maccabi, CFR va juca în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor cu Celtic Glasgow, câştigătoare cu 5-0 în meciul tur, în faţa lui Nomme Kalju.

Învinsa dintre CFR şi Maccabi va juca în turul al treilea preliminar al Europa League cu Suduva (Lituania), care a surclasat-o pe SP Tre Penne (San Marino) cu 5-0 în prima manşă.

Facebook Comments