Camera Reprezentanților a Statelor Unite recunoaște genocidul armean

by Andreea Radu
Camera Reprezentanților a Statelor Unite a recunoscut oficial, marți, genocidul armean, o mișcare salutată de către Armenia, dar denunțată ca fiind ”lipsită de sens” de către Ankara, relatează hotnews.ro.
Este prima dată când o asemenea rezoluție a fost adoptată în ședința plenară a uneia dintre camerele Congresului de la Washington.
Cerând ”comemorarea genocidului armean”, ”pentru a respinge tentativele (…) de a asocia guvernul american cu negarea genocidului armean” și să educe asupra acestor fapte, acest text fără caracter obligatoriu a fost adoptat cu o majoritate copleșitoare de 405 din 435, cu o rară uniune dintre democrați și republicani, și cu doar 11 voturi împotrivă. Rezultatul votului a fost primit cu aplauze.
Ministerul turc de Externe a ”condamnat puternic” imediat acest ”act politic lipsit de sens”, asigurând că ”singurii destinatari sunt lobbyștii armeni și grupurile antiturce”.
Turcia l-a convocat miercuri pe ambasadorul american la Ankara pentru a protesta față de această decizie.
Premierul armean Nikol Pachinian a ”salutat un vot istoric”, spunând într-un mesaj pe Twitter că această rezoluție ”este un pas spre adevăr și justiție istorică care oferă alinare pentru milioane de descendenți ai supraviețuitorilor genocidului armean”.
Genocidul armean este recunoscut de către 30 de țări și comunitatea istoricilor. Potrivit estimărilor, între 1,2 milioane și 1,5 milioane de armeni au fost omorâți în timpul Primului Război Mondial de către trupele Imperiului Otoman, atunci aliat al Germaniei și Austro-Ungariei.
Dar Turcia refuză să utilizeze termenul genocid, evocând masacre reciproce pe fondul războiului civil și a foametei care a dus la moartea a sute de mii de oameni în ambele tabere.
Facebook Comments