Călin Costea contraatacă după acuzele celor din SCU: ”Își scuză public incompetența”

by Sorin Haut

Vineri, într-o conferință de presă, conducerea Suporter Club UTA, în speță președintele Claudiu Negru și vicepreședintele Sebastian Bulumac l-au atacat printre altele pe Călin Costea, noul membru al AFC UTA Arad, despre care spuneau în mare că e doar un oportunist, iar mărcile înregistrate de el la OSIM sunt simple înșiruiri de litere fără niciun fel de valoare juridică.

Omul de afaceri arădean a venit cu un drept la replică, pe care vi-l redăm în întregime mai jos:

”SCU își scuză public incompetența și are de justificat proveniența a zeci de mii de EURO!

Observ că am și eu “fanii” mei, Bulumac și Negru care sunt foarte deranjați de o înșiruire de litere înregistrate de mine legal și oferite spre licențiere celui care plătește cheltuielile și salariile la clubul UTA.

Vineri după-masă, într-o conferință de presă, au încercat sa mimeze coerența explicându-și vinovăția pentru situația în care se află, însă i-au cam încurcat atât faptele lor, cât și exprimarea folosită.

Pare că autorii dezbaterii au înțeles cam târziu cum funcționează OSIM-ul, cât au înțeles. Asta nu scuză sub nici o formă minciunile cu care i-au îmbrobodit pe membrii lor, când i-au purtat de două ori pe la Sindicate să voteze retragerea a ceva ce ei nu dețineau și nu vor deține vreodată. În schimb, garantează dânșii, că de aici înainte au să fie cu ochii pe litere. Pe toate.

Sunt în continuare surprins de lipsa lor de viziune vis-a-vis de înregistrarea mărcii UTA, deținute legal de mine, deoarece dacă le înregistra vreun fan Poli sau vreun “mitic” (cum se exprimă SCU deseori), acum onor președinții
s-ar fi mutat cu tot cu familii din România, nu doar din Arad.

Ați avut timp 16 ani să înregistrați clasele pe care le dețin ignoranților, însă voi ați fost ocupați în tot acest timp cu războaiele personale purtate cu președinții și investitorii de la UTA!

Le-am înregistrat pentru a rămâne în Arad și le-am cedat clubului UTA, singurul în măsură să dețină această marcă. Indiferent cine este la conducerea lui, acum sau în viitor!

Cu multă străduință și cu foarte mult interes am încercat să urmăresc firul poveștii până la capăt, când am aflat cu surprindere că “președinții” știu în avans cum se vor termina procesele și mai ales că hotărârile instanțelor vor fi în favoarea lor.

Câtă încredere…

Ce nu am aflat de la dânșii, ceea ce sunt convins că și suporterii ar vrea să afle, este de unde au obținut sumele cerute de către una dintre cele mai titrate case de avocatură din Romania, după cum afirmă chiar ei, sume care în cazul proceselor de genul ăsta încep de la 20.000 euro. Oare care este cuantumul cotizației lunare per membru, dacă ei beneficiază de sumele acestea doar pentru procese…

Oare le sunt plătite “legal” de “investitorii” pe care SCU îi reprezintă în operațiunea de preluare a clubului UTA ?

Aștept cu aceeași considerație, la fel ca și majoritatea suporterilor, data finală la care se va deschide “noul” fanshop, dar și să aflu de unde provin sumele de zeci de mii de euro cu care s-a achiziționat marfa (menționez că FanShop-ul Oficial are marfă în stoc de peste 90.000 de Euro) ce urmează să fie vândută în “noul” fanshop și pe “noua” aplicație surpriză.

Evident că la momentul acesta toată gălăgia vituperată în spațiul public de către SCU nu mai are nici o valoare, singurul lucru care mai contează este verdictul instanțelor, iar dați-mi voie să cred că deciziile vor fi luate 100% în favoarea clubului UTA.

Instanțele probabil vor sancționa comportamentul agresiv al unui număr mic de indivizi din SCU, care prin indolența lor și-au permis să lase marca UTA neprotejată timp de 16 ani, indivizi care își arogă dreptul universal de reprezentare al tuturor suporterilor și al fanilor UTA!

Pe mine sigur nu mă reprezintă…

Reprezentanții SCU declară constant în spațiul public că această asociație este singura corectă și transparentă în acest război, spre deosebire de AFC UTA pe care ei o numesc a lui Meszar.

Acestă afirmație ne face să credem că vom avea parte atât noi, cât și suporterii, de o explicație plauzibilă pentru proveniența legală a acestor sume de bani. Au fost împrumutate de undeva? De unde? Sau dacă le-au primit donație, de unde? Și mai ales, de la cine?”

Costea Calin

Facebook Comments