CALIFICAT LA RIO, ANDREI GAG SE PREGATESTE DE OPERATIE: „2015, CEL MAI BUN AN!”

by Sorin Haut

Primul şi până acum singurul sportiv arădean calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Andrei Gag, se pregăteşte de operaţia la şold. În ciuda accidentării suferite încă de anul trecut, atletul de la CSM Arad a strâns din dinţi, a demonstrat tărie şi caracter, realizând un sezon excelent, încununat cu rezultate deosebite: calificare la Jocurile Olimpice, vicecampion mondial universitar, campion balcanic, campion şi recordmen naţional (20,96 metri) – performanţe obţinute în proba de aruncare a greutăţii! Gag a participat în acest an şi la Campionatul Mondial din Beijing, dar o întindere la inghinali, accidentare care i-a provocat dureri mari, l-a adus în afara luptei pentru locurile fruntaşe, la doar 20 de centrimetri distanţă de finala probei.

Cu gândul la Jocurile Olimpice

Revenit pentru câteva zile la Arad, Andrei Gag pleacă mâine dimineaţă în Germania, pentru investigaţii şi operaţie: „Marţi la ora 14 am programare la medic, sunt pe lista de aşteptare. Nu ştiu exact când mă voi opera la şold, că va fi mâine, poimâine, nu asta e important, tot ce contează e să mă fac bine. Vreau să mă recuperez până în iarnă, pentru ca apoi să încep foarte tare perioada de pregătire. Recuperarea va dura între trei şi şase săptămâni, în funcţie de gravitatea problemei pe care o am la şold”, ne-a declarat Andrei Gag. Atletul CSM-ului se declară foarte mulţumit de rezultatele din acest an, dar nu vrea să se oprească aici:

Performer european şi mondial

2015 a fost un an deosebit pentru mine, cam cel mai bun. Am obţinut rezultate notabile pe plan european şi mondial, care m-au propulsat şi la Jocurile Olimpice. După ce mă recuperez, vreau să mă apropii de 22 de metri, pentru a fi în formă cât mai bună la Rio. Sunt pe locul 12 în clasamentul mondial, deci în preajma a Top 10 în lume, ceea ce nu e deloc puţin lucru”, mai spune Gag, atlet pregătit la CSM de profesorul Ionel Oprea. Sportivul olimpic va putea fi văzut de arădeni în perioada 12-13 martie 2016, atunci când oraşul nostru va găzdui etapa de iarnă a Cupei Europei de aruncări lungi.

 

 

Facebook Comments