„Câinii” au halit „Bătrâna Doamnă”: UTA – Dinamo 1-3

by Sorin Haut

Capul de afiş al zilei în 16-mile Cupei României, duelul dintre UTA şi Dinamo, a umplut până la refuz arena „Motorul” din Aradul Nou, luată cu asalt de aproximativ 4.000 de spectatori. „Câinii roşii” erau după 11 ani din nou la Arad, iar spectacolul era asigurat, atât în tribune cât şi pe teren. Ambii antrenori au făcut un mix între titulari și rezerve, dar chiar şi aşa am asistat la un joc frumos, cu acţiuni periculoase şi ocazii de ambele părţi, dar cu o Dinamo superioară în momentele cheie. Bucurştenii au fost mai pragmatici și au marcat la prima oportunitate. În minutul 13, Nistor a pasat excelent pe culoar, Moldoveanu a preluat bine și l-a bătut pe Bolboașă cu un șut puternic din 14 metri ușor la­teral dreapta. Utiştii au dat însă replica rapid, spre bucuria miilor de suporteri din tribune: Buhăcianu l-a driblat scurt pe Ciubotariu în stânga, a pasat la colțul scurt, de unde Moise a reluat în plasă cu toată opoziția lui Puljic.

Apoi s-a jucat pe contre, cu „câinii roșii” ceva mai periculoși în careul advers. Moldoveanu și Montini au avut două şanse bune, dar Bolboașă a fost la post. De cealaltă parte, Buhăcianu a trecut de puțin de întâlnirea cu o minge centrată în forță de Moise. Actul secund s-a reluat de la 1-1 cu o mare situație în contul oaspeţilor: Nistor a centrat din corner și Popescu a reluat cu capul de puțin alături. Cipri Rus a avut şi el o şansă mare, şutând peste poartă după pasa lui Buhăcianu.

Mai experimentată şi solidă, Dinamo a făcut diferenţa în partea doua. Mai întâi, Sorescu a profitat de o eroare în apărarea arădeană şi i-a pasat lui Nistor, care nu l-a iertat pe portarul UTA-ei, marcând cu un şut plasat din opt metri lateral dreapta. UTA nu a avut replică, iar Neicuțescu putea mări avantajul oaspeților, șutul său din colțul careului de şase metri fiind reținut de Bolboașă. Avea să se facă până la urmă 1-3 în minutul 82, atunci când Neicuțescu, scăpat singur pe o contră, a pătruns în viteză şi de la 15 metri a înscris cu stângul pe lângă Bolboașă.

UTA s-a stins apoi, doar o torpilă a lui Melinte, ameninţând poarta lui Dinamo. Echipa lui Dusan Uhrin a controlat lejer finalul de meci şi a trecut fără mari emoţii de o UTA bătăioasă şi dispusă la efort. Doar că pentru a avansa în optimi nu a fost îndeajuns. Dinamo merge mai departe, iar Aradul rămâne cu amintirea unui spectacol pe care-l vrea repetat anul viitor, în Liga 1.

Formații oficiale:

UTA: Bolboașă – A. Rus, Melinte, Ilie, Tomozei – Lorenzi, Isac (90+3 Vulturar) – Ursu (90+2 Oroian), Moise, Buhăcianu – Rus (67 A. Ioniță). Antrenor: Laszlo Balint.
Dinamo: Straton – Ciubotariu, Puljic, Popescu, Corbu – Răuță (79 Bru), I. Filip, Nistor – Sorescu, Montini (55 Neicuțescu), Moldoveanu (64 De Moura). Antrenor: Dusan Uhrin Jr.
Arbitri: Horațiu Feșnic – Alexandru Cerei (ambii din Cluj), George Neacșu (Curtea de Argeș).
Observatori FRF: Dan Jiga (Bistrița), Călin Orbonaș (Hunedoara).

Facebook Comments