„Câini” blestemaţi! Arădenii Stahl şi Maghici sunt în finala Cupei României

by Sorin Haut

Astra este prima finalistă a Cupei României la fotbal. Giurgiuvenii au învins-o pe Dinamo la loviturile de departajare, scor 5-4, după ce în timpul regulamentar scorul a fost 1-0 pentru bucureşteni, la fel ca în turul semifinalei. Dinamo a fost mai bună aseară şi a dat lovitura cu un euro-gol marcat de Andrei Radu, în minutul 89, iar soarta părea să le surâdă „câinilor roşii”. În prelungiri, ambele echipe au acuzat oboseala şi nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Meciul a trecut la executarea loviturilor de departajare. Dinamo era în avantaj după ratarea lui Valentin Gheorghe, dar Andreas Mihaiu a ratat incredibil, în două rânduri (n.n. Popa apărase şi prima execuţie a dinamovistului, dar depăşise cu ambele picioare linia porţii), lovitura de la 11 metri pe care scria finală, iar apoi a fost imitat de Nepomuceno, care a luat la ţintă transversala!

Astralii au fost mai siguri la penalty-uri, iar portarul Mihai Popa le-a adus practic calificarea în ultimul act, cu acea dublă intervenţie în faţa lui Mihaiu. Cel mai probabil, „alb-negrii” o vor întâlni în finala de la Poliești pe CSU Craiova, care a trecut cu 3-0 de Viitorul Târgu Jiu în prima manșă a semifinalei. În finală sunt prezenţi şi mijlocașul ofensiv de 21 de ani, arădeanul şi fostul utist Albert Stahl, intrat aseară pe teren în minutul 80, dar și noul antrenor secund al Astrei, arădeanul Dinu Maghici, ambii având ocazia să-şi treacă în cont cel mai important trofeu de până acum din cariera lor.

Facebook Comments