Cadeta de la CSM Arad, Alesia Sferlea, s-a numărat printre campionii recompensați la Guvern

by Sorin Haut

Performanțele campionilor români au fost recompensate de Guvernul României într-o ceremonie care a avut loc marți, 23 august. Sportivii și antrenorii loturilor naționale de tenis de masă au primit distincții pentru performanțele deosebite obținute la Campionatul European individual seniori, Munchen și la Campionatul European de juniori, Belgrad. Tenisul de masă a fost reprezentat la Guvern de următorii sportivi, antrenori si oficiali: președinte Cristinel Romanescu, secretar general Adriana Zamfir, Beatrice Romanescu, marketing manager; sportivi: Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Ovidiu Ionescu, Elena Zaharia, Cristina Sîngeorzan, Andreea Jifcu, Camelia Mitrofan, Evelyn Ungvari, Bianca Mei-Roșu, Alesia Sferlea, Andrea Teglas, Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Dragoș Bujor; antrenori: Mihaela Șteff, Anamaria Sebe, Mădălin Ionașcu. Au lipsit motivat sportivii Andreea Dragoman, Adina Diaconu, Irina Ciobanu, Iulian Chirița și Andrei Istrate, prezenți la Campionatele Balcanice din Sarajevo, Ioana Singeorzan și antrenorii Viorel Filimon, Andrei Filimon, Ionuț Seni, Elena Sebe, Emilian Bulbuc, Alexandru Dincă și Bogdan Albescu.

Sferlea parcurge un an excelent, cu titluri și medalii europene și balcanice

Președintele FRTM, Cristinel Romanescu, i-a oferit premierului Nicolae-Ionel Ciucă un lemn de paletă semnat de sportivii loturilor naționale. Așadar, printre sportivii care au primit distincții s-a numărat și Alesia Sferlea, jucătoare legitimată la CSM Arad. Cadeta pregătită de Cristian Dodean parcurge un an excelent, cu titlu european la junioare II, alături de națională, dar și medalii tot la categoria junioare II, aur cu echipa, argint la simplu și bronz la dublu mixt, în cadrul Campionatelor Balcanice. De asemenea, este multiplă medaliată la nivel național la cadete și junioare, anunțându-se una dintre cele mai de perspectivă jucătoare din țară.

Facebook Comments