Răzvan Burleanu dă “vina” pe cluburi: “A fost vot democratic, decizia nu e la mine”

by Rusu Flavius

Aşa cum intuiam, Răzvan Burleanu a pregătit ca la carte scenariul pe care probabil şi-l dorea pentru continuarea Ligii a II-a. Şeful Federaţiei Române de Fotbal spune că deciziile nu sunt la el, deşi acea variantă votată aproape de toate echipele din eşalonul secund a fost întocmită tocmai pentru a fi votată de majoritatea cluburilor. UTA este singura nedreptăţită de acest scenariu prost şi incorect, plasat de FRF în videoconferinţa de astăzi, iar Burleanu probabil ştie că meritul sportiv a fost aruncat la gunoi, în cazul liderului autoritar al campionatului. Numai de respect faţă de UTA nu se poate vorbi, darămite de regulamente. Burleanu a vorbit în această aseară aproape o oră în continuu, la Digi Sport, fără însă să motiveze prea clar de ce s-au înjumătăţit punctele:

Nu iau eu deciziile, avem un sistem democratic. În urma a 3 videoconferințe de la Liga a doua s-au prezentat 3 scenarii. Al treilea a fost cel ales, cu 15 voturi: două abțineri și un altul pentru scenariul cu numărul 1. Pe 4 iulie se va relua sezonul, toate echipele care și-au depus dosarul pt Liga 1, care sunt în primele 6 clasate,  vor disputa un play-off. Meciurile primelor 3 echipe se vor juca pe terenul lor.

Vom avea maximum 23 de echipe în Liga 2. N-am încheiat azi procedurile de licențiere. Pentru echipele de pe locurile 7-18, competiția se încheie, nicio echipă nu va retrograda. Liga a treia nu va retrograda pe nimeni, iar din liga a treia în a doua vor promova echipele de pe primele două locuri și învingătoarea barajului, a explicat Burleanu pentru Digi Sport.

Înţelege poziţia UTA-ei, dar nu vedea varianta ideală

Întrebat dacă se aşteaptă la un proces intentat la TAS, în discuţie fiind adusă UTA, Burleanu a spus că „da, ne aşteptăm la procese, din partea oricui pot apărea. Probabil că orice echipă, în locul UTA-ei, ar fi avut aceeaşi poziţie, cei de la Arad se pot declara nedreptăţiţi. Dar nu aveam cum să luăm o decizie care să mulţumească pe toată lumea, varianta ideală nu exista în acest moment.”

Facebook Comments