Guvernul a decis suplimentarea bugetului pentru programul Rabla, astfel că suma totală alocată următoarei etape de înnoire a parcului auto ajunge la 400 de milioane de lei.
Anunțul a fost făcut de Alexandru Nazare, care a precizat că Ministerul Finanțelor a aprobat majorarea cu încă 100 de milioane de lei a fondurilor destinate programului derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Potrivit ministrului, bugetul AFM include atât programele deja aflate în derulare, cât și noi finanțări pentru investiții publice și proiecte cu impact direct asupra populației și economiei.
„Pentru Rabla, am considerat important să majorăm alocarea. Programul are efect direct pentru oameni, pentru piața auto și pentru economie: susține înlocuirea mașinilor vechi, stimulează achizițiile și menține un flux de finanțare predictibil pentru un sector important”, a transmis Alexandru Nazare pe Facebook.
Pe lângă programele Rabla Clasic și Rabla Plus, fondurile AFM vor acoperi și investiții în panouri fotovoltaice, eficiență energetică pentru clădiri, stații de încărcare pentru vehicule electrice, iluminat public eficient, reciclare, proiecte de apă și canalizare, dar și gestionarea deșeurilor.
Ministrul Finanțelor a mai anunțat că bugetul include și finanțări pentru proiecte preluate din Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și investiții în infrastructura locală.
La începutul lunii mai, când autoritățile au anunțat reluarea programului Rabla, Ministerul Mediului preciza că bugetul inițial urma să fie de 300 de milioane de lei și că programul va pune accent pe mașinile produse și asamblate în Europa.
Bugetul programului Rabla a fost majorat cu 100 de milioane de lei