BUDUREAN ATACĂ ÎN STIL BRITANIC MONDIALUL DE CANOE POLO!

by Sorin Haut

Aradul e reprezentat la cel mai înalt nivel în canoe polo, sport cu un impact tot mai mare la nivel european, deja foarte bine dezvoltat în partea occidentală a continentului nostru. Un arădean cunoscut şi drag nouă din vremurile de glorie ale baschetului – parcă tot mai îndepărtate – mai exact fostul antrenor al West Petrom-ului şi ICIM-ului, Adrian Budurean, conduce una dintre cele mai bine cotate naţionale din lume, cea a Marii Britanii. Fascinat de frumuseţea acestui sport prea puţin cunoscut în România, cu o poartă suspendată la doi metri deasupra apei, Budurean încearcă să scrie istorie pentru sportul britanic. Arădeanul e în faţa celui mai important examen al anului, Campionatul Mondial din Syracusa (Italia):
“Am ajuns şi la ultimul hop”
“Am ajuns şi la ultimul hop în acest an, de altfel pentru ce ne-am antrenat din toamna lui 2015, adică Campionatul Mondial de canoe polo. Avem ceva probleme cu căldura de aici, cu care băieţii nu sunt obişnuiţi, dar de aceea am programat antrenamente la orele prânzului, mai ales că meciul cel mai greu, cu Franţa, campioana mondială en-titre, e la ora 14:30. La ultimul turneu de pregătire din Belgia (Ypres,”De Paddle”), am luat locul cinci, deşi am pierdut doar un singur joc, în prelungiri, cu o echipă olandeză, o selecţionată gen divizionară, care avea în componenţă 3-4 campioni europeni de acum patru ani”, ne-a declarat Adrian Budurean din Italia, acolo unde pregăteşte debutul selecţionatei sale la Mondiale.
Înfruntă campioana mondială!
Programul Marii Britanii este următorul: în 31 august, cu Irlanda, ora 9:30 şi cu Franţa, la ora 14:30, în 1 septembrie, la ora 8, cu Australia, după care, în funcţie de clasament, se vor decide următoarele meciuri. Meciurile vor fi transmise în direct în Italia, de Rai 1 Sport. “Sper să ne clasăm măcar pe locul doi în grupă şi să mergem mai departe, în faza următoare, 1-12”, e dorinţa antrenorului arădean. Dacă va obţine o clasare fruntaşă la Mondiale, Marea Britanie ar putea juca meciuri demonstrative de canoe polo la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice.

Facebook Comments