Bryce Dallas Howard va primi titlul „Femeia anului” din partea Universităţii Harvard

by Cristian Dobre

Actriţa americană Bryce Dallas Howard va primi titlul „Femeia anului” pe 2019 – Hasty Pudding Woman of the Year – din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei ce datează din secolul al XVIII-lea, informează apnews.com.

Actriţa, regizoarea şi producătoarea Bryce Dallas Howard va primi acest titlu insolit cu ocazia unei parade anuale, ce va fi organizată joi în Cambridge, Massachusetts.

Membrii asociaţiei Hasty Pudding Theatricals de la Harvard acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci şi pe scena de teatru sau în alte domenii.

Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.

Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o aluzie la o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului club să aducă „o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.

Câştigătorul titlului de bărbatul anului 2019 nu a fost încă anunţat.

Anul trecut, au fost astfel onoraţi actorii Mila Kunis şi Paul Rudd.

Printre câştigătorii din anii anteriori ai acestui premiu, instituit în 1951, se numără actriţele Marion Cotillard, Meryl Streep, Katharine Hepburn, Elizabeth Taylor, Julia Roberts, Jodie Foster, Meg Ryan, Halle Berry, Catherine Zeta Jones, Charlize Theron, Scarlett Johansson şi actorii Kiefer Sutherland, Christophher Walken, Richard Gere, Clint Eastwood, Tom Cruise, Robert De Niro, Harrison Ford, Steven Spielberg, Anthony Hopkins, Bruce Willis şi Ben Stiller.

Bryce Dallas Howard, fiica regizorului Ron Howard, a jucat în spectacole pe Broadway, până când a fost remarcată de regizorul M. Night Shyamalan, care a distribuit-o în thrillerul „The Village” (2004). A jucat apoi în filmul semnat de acelaşi Shyamalan „Lady in the Water” (2006). Pentru rolul din adaptarea regizorului Kenneth Branagh a piesei shakespeariene „Cum vă place/ As You Like It” a primit o nominalizare la Globurile de Aur. În 2006, a scris şi regizat scurtmetrajul Orchids, iar în 2007 a jucat în „Spider-Man 3”, de Sam Raimi. A mai jucat în „The Twilight Saga: Eclipse” (2010), „Terminator Salvation” (2009), „The Help”, „Jurassic World” (2015), „Jurassic World: Fallen Kingdom” (2018).

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments