Britanicii vor primi bani pentru a face economie la curent electric în orele de vârf

by Andreea Radu

Distribuitorul național de energie electrică din Marea Britanie va plăti o parte dintre consumatori ca să folosească mai puțin curent la orele de vârf, informează presa locală. National Grid ESO a dat asigurări că nu sunt probleme cu livrările, aceasta fiind doar o „măsură de precauție pentru a menține rezerva de capacitate de care avem nevoie”, scrie b1tv.ro.
Astfel, consumatorii care au contoare inteligente şi sunt clienţii unuia dintre cei 27 de furnizori înregistraţi vor primi 3 lire sterline pentru fiecare kilowatt/oră economisit între orele 16:00-18:00.
Peste un milion de gospodării şi firme britanice vor primi acest stimulent.
Programul urmează să fie în vigoare până în luna martie, dar ar putea fi abandonat mai devreme dacă vor crește temperaturile.
Potrivit Sky News, facturile pe timpul iernii ar putea scădea cu până la 100 de lire sterline.
Compania britanică vrea astfel să reducă presiunea asupra rețelei energetice, în contextul în care vremea rece s-a combinat cu o scădere a energiei eoliene, care generează peste jumătate din energia electrică a ţării. Weekendul trecut și săptămâna aceasta, ponderea energiei eoliene a scăzut sub un sfert, gazele devenind sursă principală.
Gospodăriile din Marea Britanie primesc deja sprijin guvernamental pentru a compensa costurile mari la energie. Este vorba despre o reducere de 400 de lire sterline la facturi, în perioada octombrie 2022 – martie 2023.

Facebook Comments