BRD ARAD CHALLENGER: PROGRAMUL ZILEI DE MARTI. COPIL JOACA DE LA ORA 12 LA “DUBLU”. VEZI TOTUL AICI! (FOTO)

by Sorin Haut

Astăzi s-au disputat cele patru finale de pe tabloul de calificãri, contând pentru turul 3. Ploaia a jucat din nou feste organizatorilor, astfel că meciurile au fost amânate cu aproximativ trei ore. La revenirea pe terenuri, au avut câştig de cauză croatul Franko Skugor, care s-a impus cu 7-6 (3), 6-3 în faţa ibericului Daniel Munoz-De La Nava, brazilianul Bruno Sant’Anna, învingător în faţa sârbului Nikola Ciric, 4-6, 6-2, 6-4, sârbul Nikola Cacic, care a câştigat cu 7-6 (2), 4-6, 6-4, în faţa francezului Mathias Bourgue şi uruguaianul Martin Cuevas, învingător la tiebreak în faţa brazilianului Fabricio Neis, 7-6 (3), 7-6 (2). Să mai spunem că în această dimineaţă zeci de copii au schimbat mingi cu Marius Copil şi Adrian Ungur, în cadrul BRD Kids Day, o adevărată sărbătoare a celor mici, care la final au fost recompensaţi cu premii din partea BRD Societe Generale.

Mâine, cu începere de la ora 12, încep meciurile de pe tabloul principal, atât la simplu cât şi la dublu. Printre protagonişti se va afla şi arădeanul Marius Copil, care va evolua la dublu, alături de Sturdza, în primul meci de pe „central”. La simplu, cele mai interesante meciuri se anunţă cele dintre Ciorcilă şi Melzer, respectiv Veic şi Dancevic.  Cu speranţa că vremea va ţine de această dată cu tenisul, vă invităm la Activ Club Arad, unde spectacolul începe la orele amiezii. Intrarea este liberă pe tot parcursul turneului! Mai jos vă prezentăm rezultatele de astăzi, din turul 3 al calificărilor, programul complet al zilei de mâine, dar şi tabloul principal de dublu.

Calificări, turul 3:

F Skugor (CRO) d D Munoz-De La Nava (ESP) 76(3) 63
B Sant’anna (BRA) d N Ciric (SRB) 46 62 64
N Cacic (SRB) d M Bourgue (FRA) 76(2) 46 64
M Cuevas (URU) d F Neis (BRA) 76(3) 76(2)

Programul zilei – marţi, 3 iunie

TEREN CENTRAL start 12:00

[1] R Albot (MDA) / A Sitak (NZL) vs [WC] M Copil (ROU) / C Sturdza (SUI)

Nu înainte de 13:30

[WC] P Ciorcila (ROU) vs [6] G Melzer (AUT)

[WC] V Antonescu (ROU) vs [Q] M Cuevas (URU)

Nu înainte de 18:00

[WC] P Luncanu (ROU) / A Ungur (ROU) vs [2] S Bader (AUT) / G Melzer (AUT)

Teren 1 start 12:00

[PR] D Kosakowski (USA) vs I Bozoljac (SRB)

Nu înainte de 13:30
[WC] P Luncanu (ROU) vs [Q] B Sant’anna (BRA)

A Veic (CRO) vs [3] F Dancevic (CAN)

Nu înainte de 16:30
[WC] V Crivoi (ROU) / P Grigoriu (ROU) vs C Buchanan (USA) / E Gomez (ECU)

Nu înainte de 17:00
G Lama (CHI) / D Souto (VEN) vs G Andreozzi (ARG) / J Hernandez (DOM)

Teren 3, start 13:00

G Lama (CHI) vs E Gomez (ECU)

D Dzumhur (BIH) / A Setkic (BIH) vs I Bozoljac (SRB) / N Cacic (SRB)

A Carpen (ROU) / U Ignatik (BLR) vs E Lopez-Perez (ESP) / D Munoz-De La Nava (ESP)

Tabloul de dublu:

[1] R Albot (MDA) / A Sitak (NZL) vs. [WC] M Copil (ROU) / C Sturdza (SUI)
[WC] V Crivoi (ROU) / P Grigoriu (ROU) vs. C Buchanan (USA) / E Gomez (ECU)
[4] T Androic (CRO) / N Mektic (CRO) vs. N Ciric (SRB) / F Neis (BRA)
G Lama (CHI) / D Souto (VEN) vs. G Andreozzi (ARG) / J Hernandez (DOM)
A Carpen (ROU) / U Ignatik (BLR) vs. E Lopez-Perez (ESP) / D Munoz-De La Nava (ESP)
M Cuevas (URU) / P Riba (ESP) vs. [3] F Skugor (CRO) / A Veic (CRO)
D Dzumhur (BIH) / A Setkic (BIH) vs. I Bozoljac (SRB) / N Cacic (SRB)
[WC] P Luncanu (ROU) / A Ungur (ROU) vs. [2] S Bader (AUT) / G Melzer (AUT)

Facebook Comments