Brazilianul de la UTA care „umblă noaptea prin oraș” are șanse să debuteze sâmbătă

by Sorin Haut

UTA a debutat cu ocazia rundei inaugurale de la Galați nu mai puțin de nouă jucători: Roganovic, Markov, Cristi Mihai, Carp, Dumitrașcu, Fabry, Cooper, Leidsman și Mustacă. Apoi, în eșecul de etapa trecută, 1-3 cu CFR Cluj, Mircea Rednic a apelat în premieră și la albanezul Marku și grecul Stroungis, sosiți la echipă ceva mai târziu. Mai rămâne să debuteze în tricoul roș-alb și mijlocașul central brazilian Marcelo Freitas, ajuns pe 10 iulie la Arad. El a început să se antreneze colectiv abia de luni dimineață, Rednic recunoscând că sud-americanul a avut probleme fizice, dar și de adaptare la fusul orar: „Unor jucători le trebuie timp să se acomodeze. A venit Freitas, care și acum doarme ziua și noaptea umblă prin Arad să cunoască orașul”, spunea antrenorul UTA-ei după meciul cu CFR-ul.

Marcelo Freitas se antrenează de luni alături de coechipieri

Probabil, „închizătorul” de 29 de ani și-a reglat și somnul, din moment ce transpiră alături de colegi la antrenamentele din ciclul săptămânal pregătitor pentru deplasarea de sâmbătă, ora 18:30, cu FC Hermannstadt. Așadar, Freitas va fi inclus probabil în lotul pentru Sibiu, dar cel mai probabil va începe meciul pe bancă. Brazilianul ar putea fi totuși o opțiune pe parcursul meciului, în funcție de rezultat, având astfel șansa să debuteze și el pentru UTA.

Facebook Comments