Brazilia a respins aprobarea vaccinului rusesc Sputnik

by Andreea Radu

Agenția braziliană pentru reglementarea medicamentelor (Anvisa) a respins, luni, aprobarea utilizării vaccinului rusesc Sputnik V, motivând prin faptul că nu există date suficiente cu privire la acest ser, relatează Euronews.com.
„Din cauza lipsei de date, conducerea Anvisa a hotărât în unanimitate să nu recomande importarea vaccinului rusesc Sputnik V”, a transmis agenția braziliană într-un comunicat.
Decizia vine în contradicție cu cea a guvernelor locale ale unor state braziliene care deja au importat vaccinul rusesc.
Agenția braziliană precizează că nu există date suficiente în ce privește controlul calității, siguranța și eficacitatea vaccinului Sputnik și că o misiune de inspecție trimisă în Rusia nu a reușit să „identifice condițiile în care vaccinul este produs și verificat”. De asemenea, echipei braziliene i s-ar fi refuzat accesul în spațiul de producție de la Gamaleia, institutul rusesc care a dezvoltat vaccinul Sputnik.
„Nu vom permite ca milioane de brazilieni să fie expuși la un ser care nu a fost verificat temeinic pentru a i se determina calitatea, eficiența sau nivelul de siguranță, iar având în vedere situația prin care trecem, fără să știm dacă care este echilibrul dintre riscuri și beneficii”, a spus președintele agenției, Antonio Barra Torres.
Rusia a reacționat la decizie printr-un mesaj pe Twitter pe pagina „Sputnik V”, oficialii ruși spun că este vorba de o „decizie de natură politică, nu are nicio legătură cu accesul la informație sau cu știința”.
În Brazilia au murit până acum aproximativ 392.000 de oameni din cauza Covid-19, de la începutul pandemiei, acesta fiind al doilea cel mai mare număr de decese din lume, după cel înregistrat de Statele Unite ale Americii.
Anterior, mai multe țări europene, printre care Ungaria, Slovacia și Cehia au comandat vaccinul rusesc, însă doar Ungaria l-a și administrat populației sale. La puțin timp după livrarea dozelor în Slovacia, autoritățile sanitare de acolo s-au plâns că serul primit este neconform, Rusia a răspuns acuzând autoritățile slovace de „sabotaj”.
Agenția Europeană a Medicamentului se află în acest moment în procedură de verificare a serului rusesc pentru a stabili dacă acesta este sigur și poate fi aprobat pentru folosire în Uniunea Europeană.

Facebook Comments