
Complexul Muzeal Arad organizează, în perioada 5 – 16 decembrie 2025, expoziția caritabilă „Brazi de poveste la muzeu”, ajunsă la a patra ediție. Evenimentul aduce magia sărbătorilor de iarnă și nostalgia iernilor de altădată în Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural Arad, intrarea dinspre Parcul Copiilor).
Inaugurarea expoziției va avea loc vineri, 5 decembrie, ora 11.30, în prezența autorităților locale, reprezentanților DGASPC Arad, partenerilor privați și publicului, inclusiv copiii din centrele sociale. Publicul va putea vizita expoziția de marți până duminică, între orele 9.00 și 17.00 (ultima intrare 16.30), și va desemna „Bradul Magic” dintre cei 15 brazi expuși.
Evenimentul de închidere și premierea „Bradului Magic” va avea loc marți, 16 decembrie, ora 17.00, cu sprijinul Restaurantului „IL CLASSICO” Arad.
Brazii decorați vor fi dăruiți copiilor aflați în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, aducând bucurie și un strop de magie în pragul Crăciunului.
„Brazi de poveste la muzeu” este un eveniment caritabil tradițional, organizat de Complexul Muzeal Arad cu sprijinul firmelor private și instituțiilor publice, printre care: Restaurantul „IL CLASSICO”, Restaurantul „AZUL Club & Lounge”, HairConcept.ro, Alex Cofee, QuintessenceK9, Ministerul Justiției – Penitenciarul Arad, Laboratorul „Prăjiturim cu Doamna Mariana”, Centrul Europe Direct Arad, Asociația „Ofensiva Tinerilor”, Gelateria „Bella Giornata”, Restaurantul „BON PAPA”, Liceul Național de Informatică Arad, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, Focus Founders AI și „Business Class Transfer”.
Directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga, declară:
„Ne dorim să aducem comunitatea mai aproape de muzeu și să oferim vizitatorilor un moment de bucurie, liniște și încântare. După încheierea expoziției, brazii împodobiți vor ajunge la copiii din județ aflați în evidența DGASPC, pentru a le aduce un strop din atmosfera Crăciunului.”
