BRANCU TAIE IN CARNE VIE!

by Paula Craciun

Cristi Brancu este de ani buni „Agentul VIP”, iar experienţa l-a învăţat să cearnă prin sită deasă vedetele care trec pragul emisiunii sale.

„Dacă nu au fost în emisiunea mea, înseamnă că nu sunt vedete”, spune Brancu într-un interviu pentru ApropoTV.

„Showbusiness-ul este la fel ca peste tot în lume – celebrităţi adevărate, vedete de carton, panarame – diferenţa este că oamenii adevăraţi nu mai sunt chemaţi la TV, pentru că s-a instalat prejudecata că doar circul face audienţă. Adevărul e că aşa îţi faci meseria mai uşor – panaramele se pretează la orice”, este de părere prezentatorul.

Acesta merge şi mai departe şi face un Top 10 al vedetelor de care e bine să te fereşti, pentru că, spune el: „Sunt persoane cu care ar fi bine, în general, să nu vă asociaţi imaginea! Iese rău…”.

Cine sunt aceste vedete? Iată-le în ordine, aşa cum le-a prezentat Cristi Brancu:  „1. Bianca Drăguşanu, 2. Nelson Mondialu’, 3. Narcisa Guţă, 4. Denisa Botcari, 5. Costin Mărculescu,6. Marcel Toader,7. Codin Maticiuc, 8. Vica Blochina,9. Marius Baldovin, 10. Radu Banciu”.(libertatea.ro)

 

Facebook Comments