Bradul lui Bibarţ a leşinat după rezultatul PNL Arad de la alegeri

by Adrian Pavel

A dat de frig, iar bradul lui Bibarţ s-a făcut mic. La fel de mic cum a ajuns procentul PNL la alegerile parlamentare. Iar cum iarna este de abia la început şi se anunţă extreeem de luuuungă, ne este teamă ca nu cumva să… dispară de tot. S-a mai întâmplat şi la case mai mari, vezi destinul PNŢCD-ului.

Doi brazi falnici au fost puşi în faţa stadionului UTA, de către primăria „condusă“ de Bibi Bibarţ. După cum lesne se poate observa din fotografie, dar mai ales din video, brazii stârnesc amuzamentul celor care îi observă.

Minunându-ne şi noi de „frumuseţea“ celor doi brazi – unul care abia mai stă în picioare, iar altul care a leşinat dea-binelea –  ne mai apasă o nelămurire în ceea ce îl priveşte pe Bibarţ. Omul a fost pădurar. O bună parte din viaţa sa şi-a petrecut-o trecând pe lângă copaci, sau ascunzându-se după ei atunci când trăgea cu praştia după păsărici. Deci este expert în copaci. Numai că asta nu se prea vede atunci când alege brazii pentru oraşul nostru, toată lumea minunându-se cât pot fi de urâţi. De aici am putea trage concluzia că Bibarţ şi-a pierdut din talentul său de a evalua copăcei, iar cunoştinţele sale evoluează acum în domeniul în care profesează. Nu ştim de ce asta nu se vede nici acolo, adică în administrarea oraşului Arad.

Facebook Comments