Botezul Domnului, moment de bun început pentru zidirea omului nou

by Dana B.

În fiecare an la data de 6 ianuarie sărbătorim Botezul Domnului, moment în care Hristos S-a făcut cunoscut cu adevărat oamenilor , urmând ca a doua zi, pe 7 ianuarie, să sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Ne putem întreba chiar și retoric dacă avea, oare, Hristos nevoie de curățirea de păcate făcută prin Botez? Nu, nu putem vorbi de iertare de păcate pentru ca El era Dumnezeu- Omul, singurul motiv pentru care a cerut Botezul de la Sfântul Ioan Botezătorul fiind sfințirea creației, pentru readucerea Duhului Sfânt în ea.

Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om și întreaga creație. Acceptând scufundarea în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam și a început zidirea unui om nou. Începerea acestei noi zidiri nu avea să fie făcută oricum ci în prezența Sfintei Treimi, pentru că așa după cum bine știm, în timpul Botezului, Duhul Sfânt a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit zicând: ”Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit” (Matei 3,17), motiv pentru care această mare sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Epifania sau Teofania. În Ajunul sau în ziua Bobotezei , în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunea preoților se sfințește Agheasma Mare pe care o putem lua în perioada 6-14 ianuarie.
Așadar, putem privi această zi de sărbătoare cu multă bucurie și speranță, având convingerea că fiecare dintre noi putem pune început bun pentru zidirea omului nou din noi, om nou care să ne ducă spre lumina de care avem atât de multă nevoie și unindu-ne într-un singur glas să cântăm: “În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție”.
Dumnezeu să ne ajute!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)

Facebook Comments