Bomba care l-a aruncat în aer pe Ioan Crișan ar fi fost una ieftină

by Adrian Pavel

Anchetatorii au o pistă nouă în cazul morții omului de afaceri arădean Ioan Crișan. Aceștia nu exclud ca bomba folosită pentru a arunca în aer autoturismul afaceristului să fie una artizanală adusă din Serbia. La realizarea cesteia ar fi fost folosit un kilogram de praf de pușcă, ceea ce ar presupune costuri destul de mici.

Surse din anchetă, citate de Gândul, afirmă că este vorba despre un caz de „criminalitate importată”, adică nu reprezintă un mod de operare specific infractorilor români, iar bomba folosită pentru comiterea crimei ar putea proveni din Serbia, în condițiile în care punctul de trecere al frontierei de la Stamora-Moravița se află la puțin peste 100 de kilometri de Arad.

Dispozitivul artizanal este cunoscut de speciliști drept „bombă țeavă”, pentru care s-ar fi folosit aproximativ un kilogram de pulbere, fapt care, spun anchetatorii, explică de ce, la surt timp după producerea deflagrației, martorii au spus că, în aer, se simțea miros de praf de pușcă.

O asemenea bombă ar fi avut nevoie de o capsă de producție militară, iar perioada de război din spațiul ex-iugoslav vine în sprijinul teoriei privind proveniența sa sârbească. O capsă de acest gen poate fi procurată cu aproximativ 3.000 de euro.

Pe de altă parte, cercul de suspecți ar fi unul foarte larg, deoarece Ioan Crișan nu era considerat foarte popular și avea prieteni puțini, mai spun sursele judiciare.Acesta se implica aproape în orice fel de afacere, cu condiția să iasă în câștig.

Una dintre ipotezele legate de mobilul crimei ar fi un posibil denunț făcut de Ioan Crișan, care ar fi condus la capturarea unui transport de țigări de contrabandă, pe 24 mai, în localitatea Mândruloc.

Facebook Comments