Bolojan le dă noi lecții de administrație liberalilor arădeni. Două centuri noi, în Zona Metropolitană Oradea, cu fonduri europene

by Florian Popa

În timp ce mai marii PNL Arad nu sunt în stare să finalizeze un pasaj pe centura Aradului, în Oradea se realizează an de an încă o centură, încă un pasaj, încă un sens giratoriu. Și totul cu fonduri europene. Consiliul Judeţean Bihor a aprobat luni, în şedinţa extraordinară, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Centurii Sântandrei şi a centurii Nojorid, în valoare totală de 130 de milioane de lei, a informat marţi, într-un comunicat, Biroul de presă al instituţiei.
Aceste două centuri fac parte din cele şase noi drumuri judeţene din Zona Metropolitană Oradea, care vor lega de oraş comunele din jur, parte a proiectului „Creşterea accesibilităţii pe drumurile judeţene în ZMO”, ce va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional, cu fonduri europene nerambursabile.

Drumul de centură va avea o lungime de 4,9 kilometri, cu două benzi, câte una pe sensul de circulaţie, două giratorii şi un pod peste Pârâul Peţa.
Valoarea pentru realizarea centurii Sântandrei şi centurii Nojorid, aprobate la pachet de CJ Bihor, se ridică la aproximativ 130 de milioane de lei, inclusiv TVA.

Facebook Comments