BOGHICEVICI SALUTĂ NOILE REGLEMENTĂRI PRIVIND CREȘTEREA COPILULUI

by Andreea Radu

Deputatul PNL Claudia Boghicevici salută adoptarea de către Parlamentul României a noilor reglementări referitoare la stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului la 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii 2 ani și acordarea acesteia în același cuantum și pentru al doilea an de concediu.

”Mă bucur că Parlamentul demonstrează, o dată în plus, preocupare față de problema demografică și față de agenda femeilor din România. Sper că vor fi identificate resursele bugetare care să acopere această creștere la 85% din venituri a indemnizației, fără limitarea la 1200 sau 3400 lei cum era anterior, dar păstrând și preocuparea față de cei cu venituri prin reduse prin stabilirea valorii minime la 85% din salariul minim brut în plată. Să recunoaștem faptul că veniturile salariale în România nu sunt foarte mari, iar numărul beneficiarilor care se vor încadra pe noile reglementări nu va fi foarte mare, având în vedere cuantumul salariului mediu abia depășește 2500 de lei.

Nici nu cred că poate fi făcută o evaluare financiară a importanței pe care o are dezvoltarea copilului în primii 2 ani de viață în mediul familial, cu cel puțin unul dintre părinți. Din păcate am văzut cu toții săptămâna aceasta ce probleme pot apărea pentru un copil ai cărui părinți sunt obligați să se întoarcă la muncă. Copiii agresați de directoarea grădiniței din București aveau sub 2 ani și cu siguranță părinții ar fi preferat să îi țină acasă dacă ar fi avut posibilitatea asigurării unor venituri care să acopere cheltuielile unei tinere familii. Sper ca prin inițiativa adoptată astăzi de către Parlament să le arătăm tinerilor părinți că statul îi sprijină și că nu există costuri prea mari pentru investiția în viitor”, a declarat Claudia Boghicevici.

Facebook Comments