Blue Monday. 21 ianuarie este „cea mai deprimantă zi” din acest an

by Andreea Radu

Cea de-a treia zi de luni a anului, care în 2019 cade pe 21 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului.

Teoria despre „Blue Monday” (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.

Psihologul a luat în considerare condiţile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism.

La origine, „Blue Monday” a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism – Sky Travel -, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie.

Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui „Blue Monday – cea mai fericită zi a anului.

În 2016, potrivit aceloraşi specialişti, cea mai fericită zi a anului va corespunde datei de 17 iunie, a treia zi de vineri din luna respectivă.

Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments