Biografia neromanțată a lui Emeric Ienei: Copilul din Agrișu Mic care și-a legat întreaga viață de fotbal

Legendarul antrenor și fost mare fotbalist, Emeric Ienei, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, după o perioadă în care a fost internat în spital. Surse medicale și apropiate familiei au confirmat decesul fostului mare antrenor, cel care a stat pe banca Stelei la succesul din Cupa Campionilor Europeni, din 1986. Emeric Ienei, una dintre cele mai respectate figuri ale fotbalului românesc, a fost omul care a dus România pe culmile gloriei europene. S-a născut pe 22 martie 1937, în localitatea arădeană Agrișu Mare, dar Al Doilea Război Mondial i-a forțat familia să se mute în Ungaria. La întoarcere, noua casă le-a devenit cartierul arădean Gai. Acolo, la mica echipă Găiana, l-a descoperit antrenorul Francisc Dvorzsak și i-a deschis ușa UTA-ei. La 17 ani și-a realizat primul vis, debutând în prima echipă alături de idolii săi, în frunte cu Andrei Mercea, preferatul său. Doi ani, până în 1957, a jucat pentru UTA, apoi a început o ascensiune fulminantă, la CCA București. Tricoul ”militarilor” l-a purtat până în 1969, perioadă în care a cucerit trei titluri de campion național și tot atâtea Cupe ale României. A jucat pentru echipa națională de 12 ori, iar ultimii trei ani în iarbă i-a petrecut în Turcia, la Kayserispor. Dar adevărata consacrare a venit din postura de antrenor. Emeric Ienei a scris istorie pe banca tehnică a Stelei, conducând echipa spre cea mai mare performanță a fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla. În acea finală de poveste, Steaua a învins FC Barcelona la lovituri de departajare, iar Helmuth Duckadam a devenit eroul Europei, apărând patru penalty-uri consecutive. Sub comanda lui Ienei, Steaua a cucerit și Supercupa Europei, alături de numeroase titluri și trofee interne. Calm, rafinat și mereu echilibrat, Ienei a fost exemplul perfect de „gentleman al fotbalului”. A condus echipa națională a României în două rânduri, cel mai important mandat fiind între 1989 și 1990, când a reușit să califice tricolorii la Campionatul Mondial din Italia (1990) — prima prezență a României la un turneu final după două decenii. Într-un gest unic în istoria fotbalului, a fost ulterior și selecționer al Ungariei (1992–1993), devenind singurul antrenor care a condus ambele reprezentative, conform stiripesurse.ro. Pentru întreaga sa carieră, Emeric Ienei a primit numeroase distincții, printre care Ordinul Meritul Sportiv și alte titluri onorifice din partea Federației Române de Fotbal. A rămas până la final o voce respectată, un reper de profesionalism și modestie.