Bîlcea: Renovarea fațadelor contribuie la aspectul frumos al orașului

by Andreea Radu

Aradul are o șansă în plus să modernizeze fațadele clădirilor reprezentative, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

„Din luna ianuarie, avem legea prin care primăriile pot să contribuie la refacerea fațadelor cu până la 80% din valoarea lucrărilor, o creștere față de la 50 de procente, anterior modificării. Primăria are un nou mecanism să intervină acolo unde este cazul și cred că trebuie să îl folosească. Aradul este un oraș cu multe clădiri istorice, renovarea fațadelor ar contribui la o imagine îmbunătățită a orașului. Fondurile mari care pot fi accesate din fonduri europene permit administrației locale să dirijeze fondurile spre alte priorități și cred că una dintre priorități poate fi contribuția la aspectul frumos al centrului orașului, prin renovarea fațadelor”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

Facebook Comments