BILANT MAE: 13.000 DE CETATENI ROMANI ARESTATI SAU AFLATI IN INCHISOARE IN AFARA GRANITELOR, IN 2014

by Paula Craciun

Numărul cetățenilor români din afara granițelor supuși unor măsuri privative de libertate, arestați preventiv sau aflați în executarea unor pedepse cu închisoare la care au fost condamnați prin sentințe definitive, este estimat, în anul 2014, la 13.000, potrivit unei statistici realizate de către Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, informează Agerpres.

Sursa citată precizează că din cei 13.000, 10.220 se află în această situație în Uniunea Europeană.

„Principalele delicte pentru care au fost reținuți/arestați cetățenii români, pe parcursul anului 2014, sunt furt, trafic de droguri, prostituție, fraude bancare și violență domestică”, arată sursa menționată.

Cele mai multe cazuri de arestări cu cetățeni români implicați s-au înregistrat în Italia, apoi Germania, Spania, Austria și Marea Britanie.
O altă statistică vizează numărul minorilor de cetățenie română repatriați în 2014. Conform datelor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, pe parcursul anului 2014 au fost repatriați 103 minori, cei mai mulți din Spania (25 de persoane), apoi din Italia (15), Ungaria (10), Marea Britanie (9) și Franța (8).

În ceea ce privește numărul deceselor de cetățeni români aflați în afara granițelor țării, acesta se ridică la 1.339, din care 40% au fost repatriați.

Sursa: b1.ro

Facebook Comments