Bihorul a câștigat două proiecte europene pentru gaz, Aradul… niciunul

by Cosmin Mihuta

Liberalul Ilie Bolojan ne arată cum se face administrație și din funcția de președinte al Consiliului Județean Arad. Ministerul Proiectelor Europene, condus de PNL, a publicat zilele trecute lista proiectelor de extindere a rețelelor de gaz ce vor fi finanțate din fonduri europene.
Din județul Bihor, două proiecte mari vor primi finanțare, conform listei, unul în zona metropolitană a Oradiei, în 3 comune: Nojorid, Oșorhei și Paleu, iar al doilea între Ștei și Beiuș, în 5 comune: Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lazuri de Beiuș. Valoarea totală a investițiilor este de peste 30 de milioane de euro, iar lucrările vor trebui terminate până la sfârșitul anului viitor.

În schimb, în Arad, administrația județeană a vorbit mai mult decât a făcut pe tema introducerii gazului în anumite comune, așa cum ne-a obișnuit PNL Arad în ultimii ani. Așa se face că proiecte importante, care vizau introducerea rețelelor de gaz în Șagu, Felnac, Zădăreni sau Zărand au rămas fără finanțare, deși Ministerul Fondurilor Europene este unul condus de PNL, deși Aradul a obținut o funcție de secretar de stat la acest minister. Noi rămânem cu funcțiile, iar Bihorul cu finanțările europene, semn că din nou de la Arad s-a negociat doar pe nepotisme, pe funcții călduțe pentru clientela politică și nu pe proiecte pentru dezvoltarea județului sau a municipiului.

Facebook Comments