Bibarț e disperat și își face imagine pe spatele fetelor de la FCC Baschet

by Adrian Pavel

Disperarea lui Călin Bibarț (primarul orașului Arad – pentru majoritatea care nu știu asta) atinge cote de nebănuit. Izolat de colegii săi din PNL, cărora le este mai mare rușinea cu dibăcia lui Bibarț de a conduce orașul – tocmai de aceea comunicatele de presă din partea PNL, legate de problemele orașului, includ alte persoane – Bîlcea, Falcă, Faur, Cionca, în afară de primarul PNL, Călin Bibarț încearcă să iasă din anonimat cum poate el mai bine.

Și-a luat cu el echipa de imagine, câțiva de prin PNL care (încă) nu l-au părăsit, și a făcut câteva poze din mijlocul galeriei fetelor de la BCC Baschet Arad, care susțin finala în aceste zile. Facem mențiunea că până și acolo pare destul de izolat, pesemne că s-a fotografiat lângă persoane care habar nu aveau cine este cel care își dorește cu disperare să se fotografieze lângă ele. Și, evident, nu știau cât de toxică este pentru Arad persoana lângă care au acceptat să își facă fotografia.

Arădenii știu însă acest lucru, iar în sondaje Bibarț este sub genunchiul broaștei. Dacă mâine ar fi alegeri n-ar prinde podiumul.

Succes fetelor noastre pentru diseară!

Facebook Comments