Bibarț distruge digul de pe Malul Mureșului – investiție din fonduri europene, de 2 milioane de euro, „marca PNL”

by Adrian Pavel

A durat ceva timp, așa cum ne-am obișnuit că se fac lucrurile în Arad, până când o parte din digul de pe Malul Mureșului a fost refăcut. Prost și cu bani mulți – marca PNL, moștenire de la PDL.

Refacerea unei mici părți a digului (mai concret vopsirea lui), construit de comuniști, a început în 2019 şi a costat nu mai puţin de două milioane de euro, bani europeni obţinuţi printr-un program transfrontalier derulat de autorităţile române şi ungare. Proiectul “ForMureș, îmbunătățirea managementului riscului la inundații pe râul Mureș în zona transfrontalieră” a dat un aspect complet nou digului, care nu mai aminteşte de betonul gri şi murdar. Pe o lungime de 350 de metri, în faţa cartierului Alfa, partea superioară a digului nu mai este din beton, ci din panouri de sticlă securizată. Însă nici măcar vopseaua sau cele câteva bucăți de sticlă, puse cu sume exorbitante, nu au fost în stare aleșii noștri să le păstreze. Vopseaua a pușcat când nici măcar nu era tăiată panglica inaugurării, iar sticlele au fost sparte de cine, nu se știe nici până în ziua de azi. 

Însă investiția de 2 milioane de euro avea să primească lovitura fatală din partea lui Bibarț. Digul a fost acoperit de moloz, iar accesul pietonilor complet îngrădit. Același lucru și cu pista de biciclete, complet distrusă și ea. Lipsa bunului simț, a respectului față de contribuabili se vede din plin: nici măcar un singur semn, o atenționare că se lucrează în zonă, că accesul este restricționat… că digul de 2 milioane de euro este distrus.

Facebook Comments