Bibarț atacă public Guvernul PNL și își pregătește plecarea din partid

by Cosmin Mihuta

Așa cum anunțam în această dimineață, Ludovic Orban va înființa un nou partid, Forța Liberală, al cărui lider de filială la nivel de Arad va fi actualul primar al municipiului, Călin Bibarț. Au trecut doar câteva ore și Bibarț confirmă ceea ce am scris noi, atacând direct Guvernul PNL într-un comunicat de presă, cu titlul „0 lei este sprijinul guvernamental pentru Municipiul Arad“. Asta în condițiile în care acum două săptămâni, viceprimarul Lazăr anunța cu surle și trâmbițe că Aradul a primit 22 de milioane de lei, din care o parte vor merge către CET, pentru subvenții.
Bibarț iese la atac și anunță că Municipiul Arad nu a primit niciun leu de la Guvern pentru termie,  cu toate că încă din vară, a solicitat sume pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea seviciului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice. 23 milioane de lei a estimat municipalitatea arădeană că ar fi necesare pentru a putea menține prețul gigacaloriei la nivelul de anul trecut. Cu toate că în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern privind alocarea unor sume din fondul de rezervă bugetară pentru unele unități administrativ-teritoriale, Aradul era menționat, în anexa actului normativ unde sunt cuprinse sumele alocate fiecărei U.A.T, municipiul dispăruse.
“Municipiul Arad a dispărut, cu toate că era singurul din județul Arad care solicitase sprijin pentru termie.  Deși ni s-a spus ulterior că nu se dau municipiilor în această primă fază, am constatat că sunt municipii în țară -Constanța, Suceava și altele – care au primit bani, acestea, la fel ca și noi, înregistrând probleme la acest capitol. Este absolut necesar să primim un ajutor financiar cu atât mai mult cu cât Aradul contribuie foarte mult la bugetul național, iar pe de altă parte, nu din vina arădenilor sau a Aradului, în acest an prețurile au luat-o razna la gaze. În plus nu consider că este corect ca Primăria Arad să acopere toate datoriile istorice ale CET-ului.”, a declarat edilul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută miercuri, 13 octombrie 2021.
Când citești acest comunicat, ai impresia că sunt declarațiile lui Gheorghe Falcă, de pe vremea când se lupta cu guvernarea PSD. Cu alte cuvinte, Bibarț a deschis un război cu propriul partid, care nu se va finaliza decât cu plecarea sa spre Forța Liberală. De altfel, Bibarț nu mai are nicio legătură cu PNL, în ultimele luni.

Facebook Comments