Bibarţ amână finanţarea pentru UTA până după alegerile locale

by Sorin Haut

Primarul interimar continuă să se joace cu nervii principalelor cluburi arădene, UTA şi FCC Baschet. Deşi le-a promis sprijin financiar pe o nouă lege, banii încă nu au ajuns la echipe, iar situaţia ambelor este destul de dificilă. Motivând că nu are încă un răspuns de la Oficiul Concurenţei, pentru a i se confirma faptul că banii ce ar trebui alocați structurilor sportive private nu sunt considerați ajutor de stat, Bibarţ amână totul până după alegeri, fiind prea ocupat probabil în aceste zile cu campania electorală.

„Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț dă asigurări că atât UTA, cât și FCC Baschet Arad vor beneficia de finanțarea promisă de municipalitate. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a acestei luni, programată să aibă loc în data de 30 septembrie, se va afla proiectul de hotărâre privind alocările bugetare necesare funcționării celor două cluburi private. În cazul în care până la respectiva dată, Primăria Arad nu va primi un răspuns favorabil din partea Consiliului Concurenței, atunci finanțarea cluburilor se va face prin bugetarea Centrului Municipal de Cultură”, scrie în comunicatul postat şi pe site-ul Primăriei.

Facebook Comments