FCC Baschet UAV Arad a anunțat prelungirea înțelegerii cu Bianca Fota, una dintre cele mai importante jucătoare ale echipei în sezonul trecut. Extrema în vârstă de 31 de ani va continua la Arad după un an în care a avut cele mai bune cifre din carieră atât în Liga Națională, cât și în Cupa României, fiind și căpitanul formației arădene.
În ediția precedentă a Ligii Naționale, Bianca Fota a evoluat în 22 de partide și a avut medii de 12,7 puncte, 3,1 recuperări, 3,4 pase decisive și 2,7 intercepții pe meci, în aproximativ 28 de minute jucate. În Cupa României, competiție în care FCC Baschet UAV Arad a ajuns până în finală, extrema a avut medii de 17 puncte, 3,8 recuperări, 2,5 pase decisive și 2 intercepții în patru meciuri.
Baschetbalista a ajuns la Arad la jumătatea sezonului 2024-2025, după transferul de la CSM CSU Constanța, formație alături de care cucerise titlul de campioană. În tricoul echipei arădene și-a trecut deja în palmares o medalie de bronz în LNBF, în 2025, dar și Cupa României 3x3.
Evoluțiile bune au adus-o și în prim-planul echipei naționale. Bianca Fota a jucat pentru reprezentativa României în toate cele trei meciuri din fereastra de calificare la Campionatul European disputată în luna martie, unde a avut medii de 13,7 puncte, 2 recuperări, 1,7 pase decisive și 2 intercepții pe partidă. Sportiva face parte și din lotul naționalei României de baschet 3x3.
De-a lungul carierei, Bianca Fota a mai evoluat pentru CSM CSU Constanța, Phoenix Galați, Phoenix CSU Constanța și CS Universitatea Cluj-Napoca.
Bianca Fota continuă la FCC Baschet UAV Arad și în sezonul 2026-2027