BERCEA MONDIAL: SUNT ARESTAT POLITIC, AVEM O JUSTITIE PROASTA

by Sida Voicu

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a spus, marţi, la Curtea de Apel Piteşti, unde a fost dus după ce a contestat decizia de arestare a sa pentru încercarea de a mitui un angajat al Penitenciarului Colibaşi, că este ”arestat politic” şi că România are o ”justiţie proastă”.

Bercea Mondial a fost dus marţi dimineaţă la Curtea de Apel Piteşti, unde a contestat decizia Tribunalului Argeş, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă în dosarul privind mituirea unui agent de la Penitenciarul Colibaşi, unde este încarcerat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bercea Mondial a făcut scandal încă de când a fost dat jos din dubă, strigând că nu i se face dreptate şi că de două luni încearcă să denunţe un supraveghetor al Penitenciarului Colibaşi.

”N-a vrut să mă scoată, n-a vrut să mă ia în seamă. (…) Avem o justiţie proastă în România”, a strigat Sandu Anghel.

La rândul său, fiica lui Sandu Anghel, Izaura Anghel, arestată la domiciliu în acelaşi dosar, a spus, la intrarea în sediul Curţii de Apel Piteşti, că ceea ce i se întâmplă este ”răzbunarea lui Băsescu, cheia lui Băsescu”, pentru ca ea să nu mai vorbească cu jurnaliştii. Izaura Anghel a mai susţinut că este ”nevinovată per total” şi că a ”sunat” la DIICOT” Piteşti pentru a face denunţ împotriva gardianului de la penitenciar, spunându-i-se să facă ”cerere”, dar că a fost arestată înainte de a face acea ”cerere”.

În sala de judecată, Sandu Anghel le-a spus judecătorilor că este ”arestat politic” şi a încercat să vorbească neîntrebat, fiind atenţionat de către magistraţi în privinţa regulilor care trebuie respectate în instanţă.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis să amâne pentru 25 septembrie judecarea contestaţiei depuse de Sandu Anghel şi de fiica acestuia, Izaura Anghel, la măsura arestării preventive luate de Tribunalul Argeş. Amânarea a fost dispusă în condiţiile în care avocatul celor doi nu s-a putut prezenta la proces, iar inculpaţii au refuzat un avocat din oficiu.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments