Benfica și Chelsea, primele sfertfinaliste din Liga Campionilor! Bayern și PSG dau bătălia finală

by Sorin Haut

Chelsea s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a dispus cu 2-0 (1-0) de Borussia Dortmund, marţi seara, pe Stamford Bridge, în manşa secundă a optimilor de finală. Borussia, care câştigase toate cele zece meciuri jucate în 2023, se impusese în tur cu scorul de 1-0. Raheem Sterling (43) şi germanul Kai Havertz (53 – penalty) au înscris pentru ”Blues”. Benfica Lisabona s-a calificat și ea în sferturile de finală, după ce a surclasat-o pe FC Bruges cu scorul de 5-1, marţi seara, pe Estadio da Luz, în manşa secundă a optimilor de finală. ”Vulturii”, care veneau după o victorie cu 2-0 în Belgia, s-au impus prin golurile marcate de Rafa Silva (38), Goncalo Ramos (45+2, 57), Joao Mario (71 – penalty) şi David Neres (77), respectiv Bjorn Meijer (87).

La Munchen și Londra se decid astăzi alte două calificate

Miercuri vor avea loc încă două partide din optimile de finală ale UEFA Champions League. Bayern – PSG și Tottenham – AC Milan vor putea fi urmărite de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1 și Digi Sport 2. Manșa retur a celorlaltor patru meciuri din optimi e programată săptămâna viitoare. Tragerea la sorți pentru sferturile de finală, semifinale și finală va avea loc pe 17 martie 2023. Finala Champions League 2023 se va juca pe stadionul Olympic Ataturk, din Istanbul (Turcia), pe 10 iunie 2023.

 

 

Facebook Comments