Becali nu îi rămâne dator lui Rednic: „UTA e cea mai slabă echipă din Liga 1!”
FCSB a câștigat nemeritat la Arad, scoe 1-0, cu un gol marcat dintr-un penalty gratuit. Intervenția lui Dussaut asupra lui Musi nu trebuia pedepsită cu lovitură de la 11 metri, iar Mircea Rednic și-a vărsat la final nervii pe adversari. Antrenorul UTA-ei a fost filmat în momentul în care îi numea pe cei de la FCSB „milogi”. Replica nu s-a lăsat așteptată, iar la întâlnirea sa obișnuită cu presa de la începutul săptămânii, din fața palatului său, Gigi Becali l-a atacat dur pe „principalul” arădenilor, dar și echipa pe care o pregătește.
„Stau să vorbesc de Rednic acum. El crede că face glume. Bine, glume faci, dar să vorbești urât, așa, nu este permis. Făceam și noi pe vremuri. Și eu, n-am zis că am fost perfect. S-au schimbat vremurile și în România. Încet, încet, ne mai educăm. Milogi? De unde milogi? Păi am mai avut un 11 metri. UTA e cea mai slabă echipă din Liga 1!”, a spus patronul celor de la FCSB, care-și asumă și rolul antrenorului.