BEC A ADMIS CONTESTATIA PNL REFERITOARE LA FOLOSIREA SIGLEI USL

by Cosmin Mihuta

Biroul Electoral Central a admis contestaţia formulată de Filiala Teritorială PNL Arad cu privire la folosirea, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, a siglei Uniunii Social Liberale. Biroul Electoral Central a admis contestaţia PNL în şedinţa din data de 11 mai. „Mă bucură admiterea contestaţiei noastre, pentru că în acest fel populaţia nu va mai fi păcălită cu faptul că USL trăieşte. Prin admiterea contestaţiei s-a dovedit, încă o dată, că USL nu mai există, oricât ar încerca unii să-i inducă în eroare pe cetăţeni”, a declarat George Demian, secretar coordonator al PNL Arad.

Ca urmare a acestui lucru, autorităţile publice locale din toate localităţile judeţului trebuie să ia măsuri pentru îndepărtarea afişelor electorale cu USL.

Facebook Comments